marți, 23 martie 2010

Finanţarea lucrărilor la autostrada Transilvania

INTERPELARE

Adresată Primului Ministru
Domnul Emil Boc
De către dl. senator CORNEL POPA
Circumscripţia electorală: nr. 5 Bihor
Grup Parlamentar: P.N.L.
Şedinţa Senatului din data de: 9.10.2009

Obiectul şi motivarea interpelării: Finanţarea lucrărilor la autostrada Transilvania


Domnule Prim ministru,
Aşa cum îi spune şi numele, autostrada care va traversa vestul ţării vizează lucrări de construcţie în întreaga Transilvanie, lucru pe care nu-l demonstrează realitatea din teren.
Am subliniat în nenumărate rânduri că vedeam oportună continuarea autostrăzii maghiare şi finalizarea până acum a tronsonului de autostradă care traversează judeţul Bihor, în niciun caz cantonarea echipelor antreprenorilor în zona judeţului Cluj. Este evidentă intenţia dumneavoastră de a vă atrage un capital important de imagine prin prisma lucrării cu prioritate la secţiunea 2B Câmpia Turzii – Cluj. Ştiu deja răspunsul celor de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cum că finanţarea a avut de suferit în acest an sau că s-a întârziat din cauza exproprierilor din zonele traversate de autostradă.
Ca urmare a acestor dovezi clare de rea intenție din partea dumneavoastră și a ministrului Transporturilor vă cer să îmi răspundeți, cu exactitate, la următoarele întrebari:
1. Ce sume aţi alocat în acest an pentru lucrările la tronsoanele 3C Suplacu de Barcău – Borş şi 3B Mihăeşti - Suplacu de Barcău?
2. Ce fonduri sunt prevăzute pentru terminarea tronsoanelor 3C Suplacu de Barcău – Borş şi 3B Mihăeşti - Suplacu de Barcău?
3. Ce sume aţi prevazut în Bugetul de Stat pentru anul 2010 pentru continuarea lucrărilor la autostrdă, defalcat pe tronsoane?
4. Care este graficul lucrărilor la cele două tronsoanele menţionate, pentru sfârșitul acestui an și pentru anul 2010?


Solicit răspuns scris şi oral.
Vă mulţumesc!

Senator Cornel Popa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu