miercuri, 24 martie 2010

Unde ne vom opri?

Declaraţie politică

Stimaţi colegi,
Perioada de post campanie este parcă şi mai agitată decât însăşi campania electorală. Nu numai că nu avem încă un guvern cu puteri depline, dar ne lipseşte un preşedinte validat care să îşi preia noul mandat, aşa cum spune legea.
Bihorenii mă întreabă dacă va fi mai rău în 2010, dacă îşi vor mai putea achita ratele la bancă. Ce le pot răspunde, în condiţiile în care încă nu a ajuns la noi bugetul pe 2010? Cum îi pot asigura de toată implicarea mea, din moment ce nu reuşim să trecem prin Parlament legi de o importanţă capitală pentru angajaţii acestei ţări?
Bursele locurilor de muncă organizate în Oradea adună mulţimi la cozi interminabile şi asta se întâmplă în toate oraşele din ţară: românii vor să lucreze, vor şansa la o viaţă normală. Cum le putem noi promite asta, din moment ce fiecare dintre noi încurajează destabilizarea vieţii politice prin scandalurile întreţinute permanent, prin patima cu care ne adresăm unii altora şi veşnica ceartă.
Sunt sătul, stimaţi colegi, de vorbele goale, mi-a ajuns cât mi s-a vorbit despre pensii nesimţite, în condiţiile în care situaţia este în continuare neclară. Nu mai vreau să mi se laude măsurile anticriză când ştiu că suntem în situaţia de a nu ne mai primi salariile, dacă nu primim tranşa de împrumut de la FMI.
Iertaţi-mi iritarea, dar nu mai pot tolera demagogia care ne invadează şi care lasă în urmă un gol imens. Este greu să enervezi un ardelean, ştiţi bine asta, dar este şi mai greu să îl calmezi atunci când nu-i oferi soluţii, ci te mulţumeşti să amâni rezolvarea problemelor în dulcele stil dâmboviţean.
Mă adresez dumneavoastră pentru că vreau să duceţi mesajul de mobilizare în partidele dumneavoastră: nu mai putem pierde timpul şi găsi scuze! Parlamentul României trebuie să fie prima instituţie, în statul acesta măcinat de crize, care arată responsabilitate faţă de cetăţean.
Vă mulţumesc!

Senator Cornel POPA
14.12.2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu